•Ziridava
a fost o cetate dacica. Astazi se crede ca cetatea Ziridava se afla în orasul Arad.
Enumerând orasele Daciei, geograful grec Ptolemeu (Claudius Ptolaemeus), în lucrarea sa “Geographia” mentioneaza localitatea Ziridava în extremul vest al Daciei. Acesta este singurul izvor de geografie antica mai amanuntit, pentru teritoriile de la nordul Dunarii, care a pâna la noi.
Datele furnizate de Ptolemeu au fost analizate si verificate de Vasile Pârvan în lucrarea sa “Getica”. Pârvan s-a ocupat de toate localitatile mentionate. În ce priveste Ziridava, el arata ca Ptolemeu a plasat acest oras în extremul vest al Daciei, catre Tisa mijlocie si îl identifica, ipotetic, cu localitatea Cenad de azi, localitate situata pe malul stâng al Muresului.
Pe de alta parte, la Cladova (judetul Arad) un numar de caramizi romane stampilate au fost descoperite în locul unde se crede ca a fost Ziridava.
Alti autori (Ion Horatiu Crisan), pe baza altor cercetari, emit ipoteza ca Ziridava lui Ptolemeu ar putea fi identificata cu localitatea Pecica, aflata tot în judetul Arad.
Enumerând orasele Daciei, geograful grec Claudius Ptolaemeus, în lucrarea sa „Geographia” mentioneaza în extremul vest al Daciei lo­calitatea Ziridava. Este îndeobste cunoscut faptul ca, desi Ptolemeu traieste în secolul II e.n. el rezuma stiri geografice mai vechi începînd cu Agrippa care a trait pe vremea lui Augustus, pîna la cartografii anonimi de pe timpul lui Marcus – Aurelius.
Din analiza datelor furnizate de „Geographia” lui Ptolemeu reiese ca el a folosit la redactarea lucrarii sale îndeosebi hartile lui Marinus din Tyr. Ptolemeu cunoaste deja pe iazigi între Dunare si Tisa, populatie pa­trunsa aici imediat dupa moartea lui Augustus. Deci, în ce priveste stirile despre Dacia se inspira dintr-un izvor nu anterior secolului I e.n. identifica­rea exacta a toponimicelor date de Ptolemeu, cu toata indicarea coor­donatelor geografice, se poate face cu destula greutate si numai pe baza materialelor arheologice printre care, bineînteles, locul de frunte îl ocupa inscriptiile. Numai atunci cînd si inscriptiile atesta numele localitatii, iden­tificarea poate fi facuta cu siguranta. Cînd însa numele nu figureaza în inscriptii, identificarea ramîne ipotetica, asa cum este si în cazul încercarii de fata. 0 analiza aprofundata a datelor furnizate de Ptolemeu, singurul iz­vor de geografie antica mai amanuntit pentru teritoriile de la nordul Du­narii, ajuns pîna la noi, a fost facuta de Vasile Pârvan? în monumentala sa opera Getica. Ocupîndu-se cu fiecare localitate în parte, în ce priveste Ziridava V. P â rvan arata ca Ptolemeu aseaza acest oras în extremul vest al Daciei, catre Tisa mijlocie si ipotetic îl identifica cu Cenadul de azi, localitate situata pe malul stîng al Muresului. Analizînd însasi numele, Pârvan ajunge la concluzia ca el este „bun getic”.
Ziridava este mentionata numai de Ptolemeu si lipseste din itinerariile romane ulterioare ca Tabula Peutingeriana sau geograful Ravenat. V. Pârvan propunea identificarea Ziridavei cu Cenadul de azi (r. Sînnicolaul Mare, reg. Banat) pe baza descoperirilor de materiale arheologice romane facute aici. Intr-adevar, înca de la 1868, în mijlocul satului Cenadul vechi, cu prilejul saparii temeliilor bisericii noi, s-au descoperit caramizi romane, dintre care multe cu stampila legiunii XIII Gemina (CIL, III, 1629, 1018, 8065), un fragment de sarcofag, o piatra cu inscriptie frag­mentara (CIL, III, 6272) si un denar de la Faustina. Tot de aici se men­tioneaza mai tîrziu, aparute cu ocazia diferitelor lucrari edilitare, alte ma­teriale arheologice romane: greutati, olane, monede de la împaratii Claudius II Gothicul, Aurelian, Probus si Constantius Caesar, fragmente cera­mice, capitele de coloane, fibule etc. Pîna acum nu s-au facut sapaturi sis­tematice pe teritoriul comunei. Pe baza materialelor descoperite întâm­plator se presupune ca la Cenadul Mare, pe malul stîng al Muresului, exista în epoca romana o asezare cu caracter militar, avînd probabil misiunea de a supraveghea transporturile pe Mures.
Daca locuirea în epoca romana la Cenad ne este dovedita prin abundente materiale arheologice, deocamdata nu cunoastem de aici decît doar cîteva fragmente ceramice dacice provenite din descoperiri întîmplatoare, fãra precizarea punctului topografic în care s-au gasit. Fragmentele ceramice se pastreaza în Muzeul regional al Banatului din Timisoara. Asa dar, pîna acum nu se cunoaste aici o asezare dacica din secolul I care sa justifice califi­cativul de oras. în schimb, tot pe Mures, de data aceasta pe malul drept al rîului, nu departe de Cenad, în hotarul comunei Pecica, jud. Arad, se cunoaste o întinsa si bogata statiune dacica care a depasit cadrul unei mici asezari rurale si care poate fi identificata, dupa parerea noastra, cu Zirida­va lui Ptolemeu.
Pentru lamurirea uneia dintre problemele putin cercetate din istoria patriei noastre si anume acea a dacilor din vestul tarii, în 1960 a luat fiinta santierul arheologic Pecica. In aceasta localitate, bine cunoscuta în literatura ar­heologica pentru epoca bronzului se facusera numeroase descoperiri de materiale dacice. Cea mai mare parte a acestor materiale au ramas însa nepublicate si se pastreaza în muzeul din Arad. Cele mai multe materiale da­cice provin din sapaturile lui Laszlo Domotor facute în anii 1898—1900, 1901 si 1902 la „Santul Mare”. în acelasi punct, în afara de L. Domotor, au mai facut sapaturi M. R o s k a în 1910—1911, 1923–1924 si Dorin Popescu în 1943. Atentia tuturor acestor cercetatori s-a concentrat însa, asupra asezarii din epoca bronzului situata pe acelasi loc, care a dat numele culturii Pecica, neglijînd total sau aproape total vestigiile dacice pe care abia daca le mentioneaza.
„Santul Mare” este o movila situata pe malul drept al Muresului în hotarul comunei Pecica (fost Rovine), la aproximativ 7 km de localitate, în imedia­ta apropiere a hotarului comunei Semlac. Ea are forma ovala masurînd în lungime 120 m, iar în latime 60—70 ni. Orientarea movilei este cu axul lung pe directia nord-est-vest, paralel cu cursul Muresului si face parte din a doua terasa fluviala a Muresului, de care a fost separata printr-un sant enorm ce o înconjoara pe toate laturile (vezi fig. 2), în afa­ra de cea de est-sud-est, unde printr-o panta abrupta este despartita de te­rasa pe care curge astazi Muresul. In felul acesta, movila are o fortificatie puternica alcatuita din santul despre care am vorbit, fara sa putem preciza daca fortificarea este naturala, adica, movila sa fi fost separata de restul terasei printr-un brat al Muresului, sau daca este o fortificatie artificiala, facuta de oameni în scopul fortificarii asezarii de pe movila. Fara sa fi facut cercetari, credem ca santul este natural avînd în vedere ca el masoara peste 60 m largime la gura. Problema fortificatiei va constitui obiectul unor cercetari viitoare.
Sapaturile, începute în anul 1960, au fost continuate si în vara anilor 1961 si 196210. Cele trei campanii de sapaturi au avut scopul de a lamuri locuirea dacica a „Santului Mare”, locuire atestata prin numeroase descoperiri de materiale dacice facute de cei care sapasera înainte pe acest loc. Departe de a fi terminate, sapaturile de la Pecica au dovedit existenta, pe platoul fortificat, a unei mari asezari dacice cu doua nivele de locuire. Deocamdata nu putem preciza limita cronologica a celor doua nivele de locuire. Fiind vorba de sapaturi destul de limitate, concluziile cu privire la cronologie sînt ipotetice, lipsind deocamdata in­dicii sigure pentru fixarea în timp a limitelor celor doua nivele, în ultimul nivel (numit de noi dacic II) au fost descoperiti doi denari de argint romani republicani, emisi unul în 46—45 î.e.n. si al doilea în anul 43 î.e.n. Ceramica descoperita în acest nivel este lucrata cu mîna sau la roata, predominînd ceramica fina cenusie lucrata la roata de aspectul ce­ramicii tîrzii (La Tene III) care se dateaza în secolul I î.e.n. — I e.n. Deocamdata lipseste cu desavîrsire ceramica romana de import ceea ce ne îndreptateste sa presupunem ca asezarea n-a dainuit prea mult în era noastra. Monedele republicane ne indica doar o perioada de existenta a asezarii si anume a doua jumatate a secolului I î.e.n. Aceluiasi nivel îi apartine si un vas mare rosu, lucrat la roata, cu buze în trepte, care îsi are perfecte analogii în ceramica de la Gradistea Muncelului, fapt ce ne în­dreptateste sa ne gîndim la sfîrsitul secolului I e.n. si începutul secolului II. Pentru începutul secolului II pledeaza si un denar de argint al lui Traian gasit întîmplator în toamna anului 1961 la „Santul Mare” si pastrat în Muzeul din Arad. Deci, nivelul dacic II s-ar data în secolul I î.e.n., poate a doua jumatate, dupa cum o dovedesc monedele si ar tine pîna la începu­tul secolului II e.n.
In privinta nivelului vechi (dacic I) elementele de datare sînt si mai putine. Existenta în acest nivel a vasului fructiera negru lustruit lucrat cu mîna care lipseste din nivelul II si a unui vas care aminteste traditia hallstattiana, precum si un fragment de fibula apartinînd unei variante a ti­pului Neuheim ne indica o data anterioara secolului I î.e.n. La o datare prea timpurie însa, nu ne putem gîndi pentru ca în nivelul I întîlnim cera­mica cenusie fina lucrata la roata în cantitate destul de mare. Asa dar, deo­camdata trebuie sa ne multumim doar cu ipoteza ca primul nivel dacic se dateaza anterior secolului I î.e.n. si probabil ca nu depaseste secolul II î.e.n. Intre cele doua nivele nu exista un hiatus. Este foarte probabil ca asezarea sa fi fost distrusa de un atac si apoi refacuta.
Pîna acum a fost cercetat si dezvelit pe suprafete mai mari ultimul nivel dacic de locuire. Pe platou, în interiorul fortificatiilor, au fost descoperite mai multe cladiri de forma patrulatera, una dintre ele cu absida si un mic sanc­tuar rotund. Sanctuarul este alcatuit dintr-o vatra de foc centrala, proba­bil pentru jertfe, înconjurata cu stîlpi grosi, dar putin adînci, din lemn. Diametrul sanctuarului este de 7 m. Deosebit de interesanta este succe­siunea stîlpilor si anume : sase stîlpi rotunzi urmati de un stîlp mai mare patrulater, ceea ce aminteste îndeaproape sanctuarul mare rotund de pe terasa XI de la Gradistea Muncelului, interpretat ca sanctuar-calendar. In privinta tehnicii de constructie a cladirilor, în afara de sanctuar, putem spune urmatoarele : peretii au fost facuti din pari de lemn îngraditi cu nuie le apoi lipiti si fetuiti cu lut. Cladirile au fost acoperite cu stuf si alte paioase. Podeaua era facuta din lut galben bine batut si pomestit. Intr-una dintre cladiri s-au descoperit creuzete pentru turnat metal lichid, tipare de lut ars, o nicovala de fier, dalti mici de bronz, multe obiecte marunte ca fibule, aplici, catarame, oglinzi, nasturi etc. Pe baza obiectelor amintite se poate presupune ca aceasta cladire a apartinut unui mester ce se ocupa cu con­fectionarea pieselor marunte. Existenta tiparului pentru inele si daltitele de bronz, precum si multimea obiectelor de podoaba ne îndreptatesc sa pre­supunem ca mesterul se ocupa cu confectionarea podoabelor, deci un giu­vaergiu.
In legatura cu constructiile de pe platoul fortificat trebuie sa spunem ca ele sînt foarte apropiate unele de altele, uneori distanta dintre ele fiind doar de 1 m.
In vara anului 1962 s-au facut cîteva sondaje de verificare în imediata apropiere a movilei, pe sesul din jur, în afara santului. Aceste sondaje au dovedit ca asezarea dacica nu s-a limitat numai la platoul înconjurat de sant ci ea s-a întins mult mai mult pe cîmpia deschisa din apropiere si ca platoul reprezenta doar punctul fortificat al asezarii. Spre deosebire de locuintele din interiorul fortificatiei care sînt toate de suprafata, cele din afara sînt adîncite în pamînt, bordeie, cu un inventar saracacios, contrastînd cu bogatia celor din interiorul fortificatiei. Aceasta este o dovada sigura a existentei stratificarii sociale.
In cursul sapaturilor, atît pe platou cît si în afara lui, s-au descoperit nu­meroase gropi de provizii pentru cereale, multe dintre ele lucrate deosebit de îngrijit. Toate acestea dovedesc ca ocupatia principala a locuitorilor, în epoca dacica, era agricultura. Alaturi de agricultura, asa cum a aratat studiul oaselor de animale descoperite, un loc important în economie îl ocupa cresterea vitelor si, într-o masura mai redusa, vînatoarea. Mestesu­gurile sînt si ele bine reprezentate dupa cum o dovedeste atelierul despre care am vorbit.
Din sumarele date pe care le-am prezentat, credem ca reiese cu prisosinta faptul ca la Pecica avem de a face cu o mare asezare dacica, care foarte probabil alcatuia un centru întarit tribal sau poate a unei uniuni tribale, un „poleis” — dupa Ptolemeu, integrat în statul dac. Aceasta asezare întarita constituia si un centru economic caracterizat prin productie de marfuri, dupa cum o dovedeste atelierul asa de bine utilat al giuvaergiului. Prezenta negustorilor autohtoni sau straini este dovedita prin numeroase obiecte de import. Extinderea mare a asezarii, precum si toate cele aratate, ne îndrepta­tesc a încadra asezarea dacica de la Pecica între acele oppida dacice, cum sînt cele de la Poiana si Popesti, pe care credem ca nu gresim identificînd-o cu Ziridava lui Ptolemeu, care corespunde ca longitudine si latitudine cu asezarea de la Pecica.
Dupa cîte se pare asezarea dacica a luat sfîrsit odata cu cucerirea Daciei de catre romani, desi este plasata în afara granitelor provinciei. Fiind si­tuata însa, pe Mures, în imediata apropiere a granitei romane, este foarte probabil ca asezarea sa fi fost distrusa de catre acestia. In orice caz este sigur ca ea a luat sfîrsit printr-un violent incendiu ale carui urme sînt vi­zibile peste tot si n-a mai fost locuita dupa secolul II e.n. In epoca feudala promontoriul a fost întrebuintat ca cimitir în secolul XI—XII. Este foarte probabil ca tocmai datorita acestui fapt, adica distrugerii asezarii la în­ceputul secolului II e.n. localitatea sa nu mai fie amintita de itinerariile romane. Singurul izvor care o mentioneaza este,, Geographia” lui Ptolemeu care se inspira, pentru Dacia, dintr-un izvor din secolul I e.n., data la care Ziridava mai era înca în picioare.
ION HORATIU CRISAN

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>